Politică de Confidențialitate

Introducere

Digital Web Properties SRL (“Noi”, “Compania”) respectă confidențialitatea datelor tale și își asumă protecția acestora prin respectarea prezentei Convenții de Confidențialitate și a legii în vigoare. Politica noastră de confidențialitate și utilizare a cookies a fost modificată în acord cu Regulamentul (UE) 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, aplicabil de la 25 mai 2018.

Digital Web Properties oferă persoanelor fizice și juridice servicii de SEO on-page și off-page, strategie de conținut și dezvoltare web incluzând (dar fără a se limita la) audituri de site, keyword research, SEO local, campanii SEO pe scară largă, guest post-uri, campanii de link-building, eliminare de link-uri negative, link-building organic, broken link-building, analiza competitorilor, brand management, social media marketing, campanii AdWords, creare de articole bulk, strategii de conținut on-site, marketing de conținut, elaborare scenarii video, dezvoltare de site-uri WordPress, migrare website-uri, management de website-uri, consultanță pentru afaceri online – toate denumite de aici încolo în prezentul Acord ca “Servicii”.

Serviciile pot include accesul la domenii administrate de către Companie ( “Site-uri”).

Această Convenție de Confidențialitate descrie tipurile de informații pe care le putem colecta despre tine sau pe care tu ni le poți furniza atunci când ne vizitezi site-ul digitalwebpeoperties.ro (“Site-ul”) sau Site-urile, ne utilizezi Serviciile în general, precum și practicile noastre de colectare, utilizare, gestionare, protejare și dezvăluire ale acelor informații.

Această convenție se aplică informațiilor/ datelor colectate:

  • Prin intermediul Site-urilor administrate.
  • În email-uri, texte sau alte mesaje electronice transmise între tine și Site.
  • Prin aplicații de mobil și desktop pe care le downloadezi de pe Site sau care sunt conectate la Servicii și care furnizează o interacțiune dedicată nebazată pe browser între tine și Site.

Te rugăm să citești cu atenție și să înțelegi politicile și practicile noastre privind informațiile tale personale și modul în care le gestionăm. Dacă nu agreezi politicile și practicile noastre, singura măsură pe care o poți lua este să nu folosești Site-ul, Site-urile sau Serviciile noastre.

Acest site utilizează module cookies. Accesând și utilizând Site-ul sau Serviciile noastre, accepți această Convenție de Confidențialitate. Această convenție poate suferi modificări din când în când. Utilizarea continuă din partea ta a Site-ului și Serviciilor după ce noi implementăm modificările reprezintă acceptarea din partea ta a acestor schimbări, așa că te rugăm să verifici această convenție periodic.

Copii Minori

Site-ul nostru nu se adresează copiilor cu vârsta de sau sub 13 ani. Nici o persoană cu vârsta de sau sub 13 ani nu are voie să furnizeze informații pe sau către Site. Noi nu colectăm voluntar informațiile personale ale copiilor sub 13 ani. Dacă ai 13 ani sau sub 13 ani, te rugăm să nu utilizezi și să nu oferi informații personale pe acest Site și prin nici o altă funcție/opțiune de înregistrare de pe acest Site; nu face cumpărături pe acest site, nu utiliza nici o funcție de comentariu interactiv sau public de pe site și nu ne furniza nici un fel de informație personală despre tine, incluzând numele tău, adresa, numărul de telefon, adresa de email sau porecla/numele de utilizator online. Dacă aflăm că am colectat fără intenție sau am primit informațiile personale ale unui copil cu vârsta de 13 ani sau sub fără consimțământul părinților/tutorilor legali, vom șterge imediat acele informații. Dacă crezi că ai informații referitoare la utilizarea acestui Site de către un copil de 13 ani sau sub, te rugăm să ne contactezi imediat la adresa contact@digitalwebproperties.ro.

 Date Colectate

Colectăm diverse tipuri de informații de la/ despre utilizatorii Site-ului sau Serviciilor după cum urmează:

Date cu caracter non-personal

Putem colecta informații demografice, precum vârsta, sexul, preferințele, interesele și subiectele favorite utilizând fișiere de log care nu sunt asociate numelui tău sau altor informații personale.
Există de asemenea informații privind componentele hardware și software ale computerului tău pe care le colectăm automat. Aceste informații pot include: adresa ta IP, tip de browser, numele de domenii, furnizorul tău de servicii de internet (ISP), fișierele vizualizate la noi pe site  (ex,: pagini HTML, imagini, etc.), sistem de operare, date despre clickstream, ora accesului și adresele web prin care ai ajuns la noi. Aceste informații sunt utilizate de Digital Web Properties în scop de analiză web, pentru a genera statistici și rapoarte interne privind utilizarea Site-ului și îmbunătățirea performanței acestuia.

Date cu caracter personal

Informațiile cu caracter personal pe care le colectăm prin intermediul Site-ului, Site-urilor sau Serviciilor pot include:

  • Informații pe care ni le furnizezi prin completarea de formulare pe site-ul nostru, atunci când ne contactezi, devii abonat al newsletterului sau lași un comentariu pe Site.
  • Arhive și copii ale corespondenței cu tine (inclusiv adresa de email) dacă ne contactezi.
  • Răspunsurile la chestionarele pe care te putem ruga să le completezi în scopuri de cercetare.
  • Detalii ale tranzacțiilor efectuate prin Site-urile pe care le administrăm sau date legate de procesarea comenzilor tale. Ți se poate solicita să furnizezi inclusiv informații financiare.
  • Informațiile pe care le furnizezi prin Site-ul nostru despre activitățile tale de marketing atunci când ne soliciți să îți furnizăm Servicii.

Ne poți, de asemenea, oferi informații prin publicarea, afișarea sau transmiterea unor mesaje, comentarii, articole (de aici încolo denumite “postări”) în zonele publice de pe Site, sau transmisă altor utilizatori ai Site-ului sau unor terțe părți (colectiv denumite “Conținut”). Conținutul generat de tine (mesaje scrise, imagini, video-uri etc.) este postat și transmis altora pe riscul tău; noi nu putem controla acțiunile altor utilizatori ai Site-ului cu care tu alegi să împărtășești Conținutul tău. Prin urmare nu putem și nu vom garanta că orice Conținut care îți aparține nu va fi vizualizat de părți neautorizate.

Cum Colectăm Datele Tale

Colectăm informațiile astfel:

  • Direct de la tine când ni le furnizezi, cu acordul tău clar, explicit, liber consimțit.
  • Automat în timp ce navighezi pe site. Informația colectată automat poate include detalii de utilizare, adrese IP, informații colectate prin cookies și alte tehnologii de tracking.
  • De la terțe părți, de exemplu de la partenerii noștri de afaceri și de la furnizori de servicii în legătură cu care ne-ai autorizat să colectăm date.

Date de Utilizare, Adrese IP, Cookies și Alte Tehnologii

Informațiile pe care le colectăm automat sunt date statistice și nu ajută la identificarea propriu-zisă a indivizilor. Ele ne ajută să ne îmbunătățim Site-ul/ Site-urile și să livrăm servicii viitoare mai diversificate și mai performante având la dispoziție date precum: estimări privind dimensiunea audienței și pattern-urile comportamentale ale acesteia cu privire la utilizarea Site-ul/ Site-urilor; informații privind preferințele tale în legătură cu Site-urile, ceea ce ne oferă posibilitatea de a ne adapta Serviciile la interesele tale specifice; creșterea vitezei căutărilor; recunoașterea momentelor în care tu te întorci pe Site-ul/ Site-urile administrate de noi.

Tehnologiile pe care le folosim pentru colectarea automată a datelor pot include:

  • Cookies (sau browser cookies). Modulele cookies sunt fișiere de mici dimensiuni. Poți refuza să accepți cookies de browser activând setările necesare din browser-ul tău, dar dacă selectezi o astfel de opțiune riști să nu mai poți accesa unele zone ale Site-ului nostru. În afară de cazul în care ai setat browser-ul să refuze automat cookies, sistemul nostru va genera cookies atunci când intri la noi pe Site.
  • Flash Cookies. Anumite funcții ale Site-ului nostru pot utiliza obiecte stocate local (Flash cookies) pentru a colecta și stoca informații despre preferințele tale privind navigarea la, către și dinspre Site-ul nostru. Flash cookies nu sunt gestionate de aceleași setări de browser care gestionează cookies obișnuite.

Pentru mai multe informații despre managementul setărilor tale de confidențialitate și securitate, te rugăm să consulți politica de utilizare cookies de mai jos astfel încât consimțământul tău să fie unul pe deplin informat.

Cum Utilizăm Datele Tale

Folosim informațiile non-personale pe care le colectăm de la tine sau pe cele personale pe care ni le furnizezi exclusiv pentru îndeplinirea scopului nostru profesional:

  • pentru a-ți prezenta Site-ul/ Site-urile;
  • pentru a-ți furniza informații, produse, servicii sau informații pe care ni le soliciți;
  • pentru a atinge toate scopurile pentru care tu ne furnizezi aceste informații; de exemplu pentru a-ți livra un produs sau serviciu;
  • pentru a îți transmite informații privind datele pe care le deținem despre tine, inclusiv notificări sau modificări ale acestora;
  • pentru a da curs obligațiilor și a ne prevala de drepturile pe care le avem în urma semnării de contracte între tine și noi, inclusiv pentru facturare și încasare;
  • pentru a te anunța despre schimbările survenite în Site sau în Servicii;
  • în orice alt fel pe care îl descriem atunci când îți solicităm informații;
  • pentru orice alt scop pentru care avem consimțământul tău clar, informat, explicit, specific și liber consimțit.

Nu disemină, divulgăm sau vindem niciodată informațiile tale personale și nu le furnizăm altor părți în scopuri de marketing fără consimțământul tău.

Cum Dezvăluim Datele Tale

Putem colecta și dezvălui informații anonime și agregate despre utilizatorii și abonații noștri, precum și alte informații care nu identifică indivizi, fără restricție, în scopuri de cercetare de produs, pentru a ne îmbunătăți Serviciile și pentru alte scopuri comerciale cum sunt cele de publciitate.

Putem dezvălui informații personale pe care le colectăm sau pe care ni le furnizezi așa cum sunt ele descrise în această Convenție de Confidențialitate către afiliații, subsidiarii și colaboratorii noștri pentru a atinge scopul pentru care ni le-ai furnizat (exemplu: firma de curierat cu care avem contract).

Este posibil să îți dezvăluim informațiile personale și dacă trebuie să ne supunem unui ordin judecătoresc, unei legi sau unui proces legal, inclusiv unei modificări legislative impuse la nivel guvernamental, pentru a pune în aplicare sau a executa Condițiile de Utilizare sau alte acorduri, inclusiv pentru a factura sau a recupera restanțe, dacă credem că dezvăluirea acestor informații este necesară sau potrivită pentru a proteja drepturile, proprietatea sau siguranța Digital Web Properties, a clienților noștri sau a altora. Aceasta include schimbul de informații cu alte organizații sau companii pentru protecția împotriva fraudelor sau pentru reducerea riscului de credit neacoperit. În această privință, Digital Web Properies SRL se angajează să respecte legea aplicabilă.

Cum Alegi Să Îți Folosim Și Dezvăluim Datele 

Ne străduim să îți punem la dispoziție o serie de opțiuni privind informațiile personale pe care ni le oferi. Am creat anumite mecanisme prin care îți acordăm un mai mare control asupra informațiilor tale personale.

  • Îți poți seta browser-ul pentru a refuza unele (sau toate) cookies de browser sau pentru a te anunța când sunt trimise cookies. Pentru a învăța cum să gestionezi setările Flash cookies, te rugăm să vizitezi pagina Flash Player Settings de pe site-ul Adobe. Dacă dezactivezi sau refuzi cookies, te rugăm să iei în considerare faptul că unele părți ale Site-ului s-ar putea să îți devină inaccesibile sau să nu mai funcționeze corect.
  • Dacă nu dorești ca noi să îți folosim datele de contact pentru a promova produsele și serviciile noastre sau ale altor părți, poți să alegi asta bifând în căsuța corespunzătoare din formularul prin care îți colectăm datele personale sau la orice moment ulterior accesând Site-ul/ Site-urile și ajustându-ți preferințele de user prin bifarea sau debifarea căsuțelor corespunzătoare opțiunilor tale sau prin trimiterea unui email conținând solicitarea ta la adresa contact@digitalwebproperties.ro. Dacă ți-am trimis un email promoțional, poți să ne răspunzi la el solicitându-ne să fii omis din campaniile de promovare viitoare. Această opțiune nu se aplică informațiilor pe care le-ai oferit Companiei atunci când ai cumpărat produse/servicii, te-ai înregistrat pentru o garanție sau ai efectuat alte tranzacții.

Este posibil să nu dăm curs unei solicitări de modificare a informațiilor tale personale dacă modificările cerute contravin legislației în vigoare sau fac ca informațiile să devină false.

Ce Drepturi Ai 

Dreptul la informare (articolele 13 și 14 ale GDPR)

În cazul în care datele tale cu caracter personal ne sunt furnizate direct de către tine, ne obligăm să îți furnizăm următoarele informaţii:

a) identitatea noastră ca persoană juridică (informațiile complete se regăsesc pe toate paginile de pe Site, în footer); 
b) scopul în care se face prelucrarea datelor (diferă în funcție de acțiunea aplicabilă – furnizare servcii, acces Site-uri etc.);
c) informaţii suplimentare, precum: destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor; dacă furnizarea tuturor datelor cerute este obligatorie şi consecinţele refuzului de a le furniza; existenţa drepturilor prevăzute de lege pentru persoana vizată, în special a dreptului de acces, de intervenţie asupra datelor şi de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;
d) orice alte informaţii a căror furnizare este impusă prin dispoziţii ale autorităţii de supraveghere, ţinând seama de specificul prelucrării.

În cazul în care datele nu sunt obținute direct de la tine, noi ne obligăm, în momentul colectării datelor sau, dacă se intenţionează dezvăluirea acestora către terţi, cel mai târziu până în momentul primei dezvăluiri, să îți furnizăm cel puţin următoarele informaţii, cu excepţia cazului în care persoana vizată posedă deja informaţiile respective:

a) identitatea operatorului şi a reprezentantului acestuia, dacă este cazul;
b) scopul în care se face prelucrarea datelor;
c) informaţii suplimentare, precum: categoriile de date vizate, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, existenţa drepturilor prevăzute de lege pentru persoana vizată, în special a dreptului de acces, de intervenţie asupra datelor şi de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;
d) orice alte informaţii a căror furnizare este impusă prin dispoziţii ale autorităţii de supraveghere, ţinând seama de specificul prelucrării.

Dreptul de acces la date (articolul 15 al GDPR)

Ca persoană vizată ai dreptul de a obţine de la noi, cei care colectăm date, la cerere (în mod gratuit, pentru o solicitare pe an), confirmarea faptului că datele sale personale sunt sau nu sunt prelucrate, precum şi următoarele informaţii:

a) informaţii referitoare la scopurile prelucrării, categoriile de date avute în vedere şi destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le sunt dezvăluite datele;
b) comunicarea într-o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării, precum şi a oricărei informaţii disponibile cu privire la originea datelor;
c) informaţii asupra principiilor de funcţionare a mecanismului prin care se efectuează orice prelucrare automată a datelor care vizează persoana respectivă;
d) informaţii privind existenţa dreptului de intervenţie asupra datelor şi a dreptului de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;
e) informaţii asupra posibilităţii de a consulta registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal, de a înainta plângere către autoritatea de supraveghere, precum şi de a se adresa instanţei pentru atacarea deciziilor operatorului, în conformitate cu dispoziţiile legale.

Digital Web Properties SRL, în calitate de operator, se obligă să comunice informaţiile solicitate, în termen de 15 zile de la data primirii cererii datate și semnate pe una din adresele de contact – electronic la contact@digitalwebproperties.com sau în fomat prin la Str Scărlătescu nr 21, sector 1, București, cod poștal 011158, destinatar Digital Web Properties SRL.

Dreptul de intervenţie asupra datelor (articolele 16, 17, 18, 19 ale GDPR)

Orice persoană vizată (tu) are dreptul de a obţine, în mod gratuit, de la operator (noi), printr-o cerere întocmită în formă scrisă, datată şi semnată:

a) rectificarea, actualizarea, blocarea sau ştergerea datelor a căror prelucrare nu este conformă legii, în special a datelor incomplete sau inexacte;
b) transformarea în date anonime a datelor a căror prelucrare nu este conformă cu legea;
c) notificarea către terţii cărora le-au fost dezvăluite datele, dacă această notificare nu se dovedeşte imposibilă sau nu presupune un efort disproporţionat faţă de interesul legitim care ar putea fi lezat.

Noi îți vom comunica măsurile luate, precum şi, dacă este cazul, numele terţului căruia i-au fost dezvăluite datele cu caracter personal referitoare la persoana ta, în termen de 15 zile de la data primirii cererii.

Dreptul la portarea datelor (articolul 20 al GDPR)

Ai dreptul de a solicita portarea datelor sale, în mod automat și fără niciun impediment din partea operatorilor de date, de la un operator la altul, cu excepția cazurilor în care datele sunt necesare îndeplinirii unui interes public sau a unei dispoziții legale contrare.

Dreptul de opoziţie (articolul 21 al GDPR)

Ai dreptul de a te opune în orice moment, printr-o cerere întocmită în formă scrisă, datată şi semnată, din motive întemeiate şi legitime legate de situaţia ta particulară, ca datele care te vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare. În caz de opoziţie justificată, prelucrarea nu mai poate viza datele în cauză.

Ai dreptul de a te opune în orice moment, în mod gratuit şi fără nici o justificare, ca datele care te vizează să fie prelucrate în scop de marketing direct, în numele nostru sau al unui terţ, sau să fie dezvăluite unor terţi într-un asemenea scop.

Noi ne obligăm să îți obligat să îți comunicăm măsurile luate, precum şi, dacă este cazul, numele terţului căruia i-au fost dezvăluite datele cu caracter personal, în termen de 15 zile de la data primirii cererii.

Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale (articolul 22 al GDPR)

Orice persoană are dreptul de a cere şi de a obţine:

  1. a) retragerea sau anularea oricărei decizii care produce efecte juridice în privinţa sa, adoptată exclusiv pe baza unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată prin mijloace automate, destinată să evalueze unele aspecte ale personalităţii sale, precum competenţa profesională, credibilitate, comportamentul său ori alte asemenea aspecte;
    b) reevaluarea oricărei alte decizii luate în privinţa sa, care o afectează în mod semnificativ, dacă decizia a fost adoptată exclusiv pe baza unei prelucrări de date care întruneşte condiţiile prevăzute mai sus (ex. profiling).

Dreptul de a te adresa justiției

Orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuate ilegal, se poate adresa instanţei competente pentru repararea acestuia. Instanţa competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. 

În vederea apărării drepturilor prevăzute de lege, persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări care cade sub incidenţa legii pot înainta plângere către autoritatea de supraveghere. 

Informații suplimentare și date contact Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu caracter personal:

  • Adresă: B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod postal 010336, Bucuresti, Romania
  • Web: http://www.dataprotection.ro/
  • Email: anspdcp@dataprotection.ro
  • Telefon: +40.318.059.211 sau +40.318.059.212
  • Fax: +40.318.059.602.

Securitatea Datelor

Am implementat numeroase măsuri tehnice și organizatorice pentru a proteja informațiile tale personale de pierderi accidentale, acces neautorizat din partea altora, utilizare, alterare și dezvăluire. Toate informațiile pe care ni le furnizezi sunt stocate pe serverele noastre protejate de firewall-uri. Orice tranzacție financiară este criptată folosind tehnologie SSL.

Dacă ți-am oferit (sau dacă ți-ai ales singur) o parolă pentru a accesa unele zone din Site, este în responsabilitatea ta să păstrezi această parolă confidențială. Te rugăm să nu dezvălui această parolă nimănui. Insistăm să fii foarte atent în legătură cu dezvăluirea propriilor tale informații personale în zone publice ale Site-ului precum ar fi comentariile și mesajele publice. Informațiile pe care le distribui în zone publice pot fi vizualizate de către orice utilizator al Site-ului.

În cazul unei situații de urgență, de pierdere sau divulgare de date în mod accidental sau neautorizat, vei fi notificat în cel mai scurt timp posibil cu privire la măsurile luate. Notificarea se face în baza legii, numai în condițiile în care incidentul poate atenta la drepturile și libertățile persoanelor fizice vizate.

Modificări ale Convenției de Confidențialitate

Orice modificare adusă acestei Convenții de Confidențialitate va fi postată public pe această pagină. Dacă aducem modificări în modul în care tratăm informațiile personale ale utilizatorilor Site-ului/ Site-urilor și Serviciilor, îți vom trimite o notificare pe adresa de email principală pe care ne-ai furnizat-o la abonare și/sau prin postarea unui mesaj pe pagina principală a Site-ului. Data la care a fost modificată ultima oară această Convenție de Confidențialitate este vizibilă pe pagină. Ești responsabil să ne asiguri o adresă de email valabilă și funcțională prin care să te contactăm; ești responsabil și să vizitezi periodic Site-ul nostru precum și această pagină ca să verifici dacă nu au intervenit modificări.

Dacă noi (activele noastre) sunt achiziționate de către altă companie, fie prin fuziune, cumpărare directă, insolvență sau în alt mod, acea companie va primi toate informațiile colectate de Digital Web Properties prin Site sau Servicii. În acest caz, vei fi anunțat (fie prin email, fie printr-o notificare oficială postată pe prima pagină a Site-ului) despre orice modificare privind proprietatea Companiei, utilizarea datelor tale personale și orice opțiuni ai la dispoziție privind acestea.

Informații de Contact

Pentru a ne pune întrebări sau a ne oferi feedback privind această Convenție de Confidențialitate sau practicile noastre de protejare a intimității, te rugăm să ne contactezi la adresa contact@digitalwebproperties.ro sau la unul din numerele de telefon afișate pe Site.

De asemenea, te invităm să parcurgi cu atenție termenii și condițiile generale de utilizare a Site-ului.