Oricine este cineva în lumea SEO a auzit de update-urile algoritmilor Google ce au stabilit standardele de calitate pentru site-urile care vor să se poziționeze în topul căutărilor pe acest motor. Dacă ești începător în SEO nu ai de ce să îți faci griji. Ce trebuie să știi este că Google folosește în jur de 200 de parametri pentru a poziționa site-urile în căutări, iar acest ghid de update-uri îi va acoperi pe cei mai importanți.

Termenul de “algoritm” se referă la o procedură logică, implementată pas cu pas, ce rezolvă o anumită problemă. Algoritmii SEO au fost creați pentru a sorta mai bine site-urile relevante și a îmbunătăți experiența userilor. Până în prezent au fost lansați patru algoritmi: Panda, Penguin, Hummingbird și Pigeon (în ordine cronologică).

Desigur, au avut loc între timp nenumărate update-uri, fiecare din ele având capacitatea de a afecta rank-ul website-ului tău (le poți analiza în infograficul prezentat mai jos). Acest traseu cronologic prezintă cele mai importante update-uri în algoritmi și reactualizările lor.

De Ce Este Important un Update Google?

Anul 2015 a fost destul de liniștit în ceea ce privește update-urile de algoritmi Google. În afară de update-urile Unnamed, Mobilegeddon și Quality, nu s-au întâmplat lucruri cu adevărat interesante. Asta este puțin ciudat având în vedere că în 2014 și 2013 au fost derulate peste 30 de update-uri. Pe vremea lansării algoritmului Panda, lumea SEO era în fierbere: oamenii nu înțelegeau ce se întâmpla cu traficul site-urilor lor și nu aveau nici o idee cum să rezolve problema.

Chiar dacă reactualizările majore ale algoritmilor au făcut valuri printre specialiștii SEO, acestea au fost totuși așteptate cu nerăbdare, pentru că fără o reactualizare serioasă este imposibil ca un site să își revină cu adevărat. Într-un articol recent, SearchEngineLand a menționat faptul că Google va lansa probabil noi update-uri pentru algoritmii Panda și Penguin.

Pe baza acestor vești, noi am decis să construim un ghid comprehensiv care să te ajute să rezolvi orice probleme care ar putea duce la penalizări ale site-ului tău din partea algoritmilor Panda sau Penguin și care să îți prezinte diverse strategii de recuperare în urma unor astfel de penalizări. Așa că ia-ți o cafea și citește cu atenție, pentru că asta va dura o vreme.

Nimeni nu poate prezice cu acuratețe ce are Google de gând să mai facă, la fel cum nimeni nu poate ghici formula secretă prin care îți poți aduce site-ul în topul primelor trei rezultate. Totuși, analizând pattern-urile comportamentale și filtrele de calitate Google, am reușit să ne facem o idee mai clară despre ceea ce ar trebui să întreprindem – iar asta înseamnă să oferim calitate. Motivul principal din spatele update-urilor algoritmilor Google stă obligația sa auto-asumată de a oferi rezultate relevante pentru utilizatori.

Istorie pe Scurt:

Primul update algoritmic Google a fost lansat în februarie 2003. La scurt timp după aceea, în februarie 2004, a apărut update-ul Google Brandy, cel care a consacrat termenul de Latent Semantic Indexing. De atunci încoace, au fost lansate tot mai multe update-uri concentrate pe relevanța cuvintelor cheie, profilul link-urilor și acuratețe. Concluzia este că schimbările de algoritm au modificat modul în care noi interacționăm cu internetul și au generat beneficii uriașe pentru utilizatori. Un update Google poate fi considerat un dezastru pentru unii specialiști SEO, dar ele ajută motorul de căutare să evolueze și să livreze rezultate mai bune.

Înainte de a intra în detalii, hai să vedem câteva practici care îți vor îmbunătăți poziționarea în motoarele de căutare:

  • Conținut elaborat: Dictonul ‘conținutul este rege’ datează de mai bine de cinci ani, dar este încă foarte actual. De fapt, conținutul a devenit încă și mai important, mai ales de când Google a anunțat că va acorda o importanță crescândă articolelor elaborate (2000+ cuvinte) care chiar ajută utilizatorul. Înainte de lansarea Panda, multe site-uri s-au poziționat în topuri pe baza unor articole scurte. Vremea acestora a apus.

lungimea continutului

  • Distribuția Categoriilor Cuvintelor Ancoră: acum câțiva ani Google nu punea preț pe cuvintele ancoră. Cu toate acestea, motorul de căutare a evoluat și acum încearcă să poziționeze bine numai site-urile cu profiluri de link-uri naturale. Asta înseamnă că textele tale ancoră de pe site nu ar trebui să reprezinte nume de brand-uri într-o proporție mai mare de 17% (conform Google). O distribuție diversificată a cuvintelor ancoră demonstrează că acele link-uri au fost create în mod natural.

distribuirea textului

  • Actualitatea articolelor: poate nu știi asta, dar Google acordă site-urilor scoruri în funcție de cât de actuale / noi sunt conținuturile de pe acele site-uri. Cu cât aștepți mai mult înainte să postezi un conținut nou, cu atât vei obține un scor mai mic. În plus, Google are tendința de a poziționa mai bine conținuturile noi decât pe cele vechi (astfel, revizuirile articolelor mai vechi te vor poziționa mai bine).

actualizare

Ce este Update-ul Google Panda?

Primul update Google Panda a fost lansat în februarie 2011. Scopul lui principal a fost să împiedice site-urile cu conținut de slabă calitate să mai apară în rezultatele căutărilor. De atunci încoace, algoritmul Panda a fost updatat de încă 26 de ori și este probabil să mai primească update-uri și de acum încolo. panda

Cu alte cuvinte, cine a scăpat din ghearele sale prima dată probabil nu va mai fi atât de norocos în viitor. Update-ul Google Panda a revoluționat lumea SEO și a dat un nou înțeles conceptelor de „cercetare a cuvintelor cheie”, „targetting” și „conținut”.

  • Panda 1.0: a țintit în mod special fermele de conținut (site-uri ce reutilizau conținut deja existent fără a aduce o valoare adăugată web-ului). Acest update Google a afectat aproximativ 12% din site-uri în Statele Unite.
  • Panda 2.0: Imediat după primul Panda, lansarea versiunii Panda 2.0 a afectat 2% dintre site-uri în S.U.A. Spre deosebire de primul Panda, acesta a vizat și căutările efectuate pe plan internațional.
  • Panda 2.4: au mai fost realizate câteva update-uri minore, dar Panda 2.4 a creat cu adevărat un șoc, afectând 6-9% din căutări. Conform lui Michael Whitaker, scopul acestui update a fost să rezolve problemele legate de ratele de conversie și engagement.
  • Panda 4.0: acesta a fost un alt update major al algoritmului. Conform experților, a anunțat “o întreagă nouă generație de Panda”. Update-ul a țintit cu prioritate site-urile care dominau primele 10 poziții în rezultatele Google.

Exemple de trafic dupa update-ul Panda:

panda updatepanda update

Cum să îți Revii după Update-ul Google Panda

… și cum să îți protejezi site-ul de o penalizare Panda

Deși Panda a îmbunătățit categoric căutările și deci rezultatele generate, le-a și dat dureri de cap majore unor webmasteri. Odată cu Panda 4.1, lansat în septembrie 2014, multe site-uri și-au pierdut poziția în Google. Ce nu au știut majoritatea webmaster-ilor a fost că Panda este o penalizare LA NIVEL DE DOMENIU. Cu alte cuvinte, dacă ți se penalizează conținutul, ți se penalizează întregul domeniu. panda

Așa cum probabil îți dai seama, cel mai simplu mod de a anula o penalizare Panda este să ștergi sau să îmbunătățești conținutul de slabă calitate.

Nu ești sigur ce a cauzat scăderea de trafic? Poți să îți analizezi fluctuațiile traficului și să te folosești de infograficul de mai jos ca să afli dacă ele au apărut în același timp cu un update Panda. Poți de asemenea analiza scăderile bruște de trafic și cu Google Analytics, SemRush sau alte instrumente SEO.

Site-urile Vulnerabile la Penalizările Google Panda:

  • Site-uri cu conținut de slabă calitate sau fermele de conținut.
  • Site-uri cu structură SEO defectuoasă, conținut duplicat, cantități ridicol de mari de reclame sau pagini irelevante indexate.
  • Site-uri cu gramatică / ortografie incorectă, timp de încărcare foarte mare și conținut supra-optimizat.
  • Site-uri cu foarte multe link-uri disfuncționale și scoruri CTR mici din partea motoarelor de căutare (ca rezultat al optimizării slabe a meta-descrierilor și titlurilor).

Veste bună este că link-urile disfuncționale se pot repara cu redirecționări corecte, dar ce se poate face în legătură cu celelalte probleme?

Trucuri de Recuperare după o Penalizare Google Panda:

Acum că am clarificat niște lucruri, hai să ne concentrăm pe niște strategii aplicabile care te pot ajuta să scapi de penalizările Panda și să îți blindezi site-ul împotriva unor penalizări iminente ulterioare. Un lucru de care trebuie să fii conștient încă de la început este acela că, și dacă reușești să rezolvi toate problemele, este posibil ca site-ul tău să nu își recupereze traficul 100%.

#1 Creează Conținut de Calitate

Acesta este, probabil, cel mai important lucru pe care trebuie să îl faci ca să îl mulțumești pe mărețul Panda. Prin conținut de calitate mă refer la acel tip de conținut atractiv, util și proaspăt care vine împreună cu cuvinte cheie relevante și tehnici SEO. panda

Alege un subiect despre care să scrii, dar înainte de asta încearcă să identifici acea “lipsă în nișă” despre care am discutat într-un articol anterior. Scopul tău nu este să scrii pe o temă deja abordată înainte de zeci de ori. Trebuie să fii original, adăugând articolului propria ta părere, sfaturi suplimentare, conținut alternativ etc.

Asigură-te că introduci cuvântul cheie principal în meta-descriere, titlu, conținutul articolului (de câteva ori), URL și Atributele imaginilor (poți controla toate aceste lucruri cu un plugin SEO din WordPress precum Yoast! sau All in One SEO Pack). Un articol bun fără cuvinte cheie poate primi aprecierea utilizatorilor tăi, dar cititorii noi nu vor putea niciodată să îl găsească dacă nu le facilitezi accesul la el.

Cel mai bun lucru legat de articolele elaborate și de foarte bună calitate este faptul că ele pot primi rank-uri bune pe mai multe cuvinte cheie relevante în același timp, fără ca asta să fie considerat nenatural de către motoarele de căutare. De asemenea, cuvintele LSI  pot fi ușor introduse în articolele mai lungi. Dacă nu crezi că articolele elaborate se poziționează mai bine în rezultate, fă o simplă cercetare pe un cuvânt cheie long-tail și numără cuvintele articolelor din lista primelor 10 rezultate generate.

Un alt lucru pe care trebuie să îl iei în considerare este formatul articolului. Dacă nu este ușor de citit și prietenos cu utilizatorul nu se va poziționa bine. Deci ce poți face în legătură cu asta? 

Ei bine, poți începe să folosești caractere aldine (Bold) sau cursive (Italic), cuvinte cheie introduse în subtitluri (H2), link-uri de trimitere la sursă etc. Dacă vrei să faci lucrurile cu adevărat profesionist, adaugă imagini articolelor sau creează-ți propriile infografice. Podcast-urile, clipurile video, vizualizările de conținut, prezentările etc – toate acestea sunt considerate conținut. Cu cât este mai diversă pagina ta din acest punct de vedere, cu atât îi cresc șansele să se poziționeze mai bine.

Am putea vorbi zile întregi despre optimizarea conținutului și tot nu am termina. Din fericire, există mulți specialiști care au publicat deja foarte multe sfaturi utile legate de crearea de conținut. Vezi tu, Panda nu vrea să reinventeze roata. Dacă informația este deja disponibilă, de ce să nu o folosești?

Aici ai câteva resurse incredibil de bune despre crearea de conținut elaborat:

Cum să scrii articole elaborate pe care Google să le iubească

Cum să creezi conținut mai bun pentru clienții tăi

#2 Elimină sau Repară Conținutul de Slabă Calitate

Probabil cel mai greu lucru de făcut este să repari conținutul de slabă calitate care a fost deja publicat. Când e vorba de conținut nou trebuie să te concentrezi să adaugi încă și mai multă calitate unui articol viitor, dar ce faci când ai 500+ articole slabe care au fost deja indexate? Nu poți să uiți de ele pur și simplu pentru că cu cât aștepți mai mult, cu atât îi va fi mai greu site-ului tău să își revină. Deci vei pierde și mai mult trafic.

Există două feluri în care poți gestiona conținutul de slabă calitate: nu îl mai indexezi sau îl îmbunătățești. Să îl îmbunătățești va dura probabil mai mult decât să scrii o postare nouă, așa că merită efortul numai dacă articolul respectiv este valoros, altfel cel mai bine ar fi să încerci să îl de-indexezi.

Ce se consideră a fi conținut de slabă calitate?

Desigur că nu există un ghid care să îți zică 100% ce este conținutul de slabă calitate, dar iată câteva lucruri pe care să le iei în considerare:

  • Este conținutul destul de lung pentru a fi considerat relevant?
  • Este targetat pe cuvinte cheie relevante?
  • Este util pentru audiența ta?
  • Provine dintr-o sursă de încredere?
  • Este bine documentat?

Cum poți să îndepărtezi conținutul de slabă calitate

Există câteva modalități prin care să elimini conținut slab calitativ de pe site-ul tău. Iată ce fac eu de obicei:

  • Din contul meu de Google Analytics verific traficul și performanța fiecărui URL. Cele care primesc mai puțin de 20 de vizite în 3 luni sigur nu convertesc sau folosesc utilizatorilor. Verific articolul ca să înțeleg de ce nu obține trafic și poziții în rezultatele căutărilor. Dacă îi lipsesc niște cuvinte cheie, pur și simplu le adaug și reactualizez articolul. Alternativ, dacă nu merită efortul, de-indexez articolul din Google cu totul.

  • Un bounce rate mare este foarte rău pentru un site. Conform Google, un bounce rate acceptabil este undeva în jur de 55-65%. Dacă am articole cu bounce rate mai mare de 85% încerc să le repar astfel încât să fac cititorul să petreacă mai mult timp cu ele.

google analytics

  • Deși este de preferat conținutul elaborat, este imposibil să scrii articole de 2000+ cuvinte tot timpul. Asta înseamnă că poți avea destule articole și de 1000+ cuvinte. Cu crawler-ul ScreamingFrog pot identifica toate articolele care au în jur de 500 de cuvinte sau mai puțin și le pot îmbunătăți.
  • Un alt lucru ce îți poate influența negativ calitatea articolelor sunt meta-descrierile și meta-tag-urile inexistente sau scrise prost. Odată ce am identificat aceste probleme mă apuc să completez toate meta-descrierile lipsă urmând standardele SEO.

#3 Folosește o Temă WordPress prietenoasă cu SEO

Nenumărate teme WordPress sunt foarte frumoase, dar nu toate sunt prietenoase cu practicile SEO. Înainte să instalezi o nouă temă pe site-ul tău trebuie să verifici niște lucruri. De exemplu, știi ce este o temă Genesis sau una Thesis? Temele premium pot fi puțin mai scumpe, dar merită investiția. Dacă ai probleme cu alegerea unei teme potrivite, urmărește următoarele noastre articole. Dacă vrei să respecți parametrii update-ului Google Panda, vei vrea să investești într-o temă prietenoasă SEO.

#4 Elimină Conținutul Duplicat

Conținutul duplicat este o catastrofă. Nu trebuie să fii expert ca să înțelegi cât de grav îți poate influența conținutul duplicat poziționarea în căutări. Fii atent că prin conținut duplicat nu ne referim numai la articole. Trebuie să te asiguri că întreaga structură a site-ului și tot mecanismul de SEO on-site nu este la rândul lui considerat duplicat. De asemenea, dacă găsești site-uri care au conținut duplicat în ele ar trebui să le faci o sesizare la Google.

Poți verifica duplicarea de conținut cu Grammarly sau Copyscape. Există și alte instrumente online și gratuite de identificare a plagiatului.

duplicat

#5 Link-urile Externe și Promovarea în Social Media

Semnalele din social media și back-link-urile de calitate demonstrează că articolul tău este cu adevărat valoros. Ar trebui să petreci tot atât de mult timp promovând articolul cât ai petrecut scriindu-l. Există nenumărate platforme social media (Facebook, Twitter, Pinterest, Google+, ca să enumerăm câteva), unde poți interacționa cu cititorii tăi. Cu cât obții mai multe semnale sociale, cu atât se va poziționa mai bine conținutul tău.

În ceea ce privește back-link-urile, ar trebui să te asiguri că profilul link-ului tău este natural. Poți afla mai multe despre asta citind ghidul nostru despre link-building.

Mai poți face câteva lucruri ca să te protejezi de o penalizare Google. Iată o scurtă listă de strategii care merită atenție. Nu uita, cea mai bună metodă de a-ți blinda site-ul împotriva oricărui update Google de proporții este să oferi calitate.

panda cheat sheet

Google deține un instrument foarte util  care te poate ajuta să diagnostichezi problemele de pe site-ul tău. Acesta oferă, de asemenea, foarte multe informații privind penalizările Panda și Penguin. Este o lectură obligatorie!

Ce este Update-ul Google Penguin?

Google Penguin este responsabil pentru cea de-a doua cea mai comună formă de penalizare. Algoritmul a fost creat pentru a contracara site-urile care implementau strategii foarte agresive de link-building. Prima versiune a fost lansată în aprilie 2012 și a afectat nenumărate site-uri din S.U.A. Ceea ce face Penguin este să analizeze pattern-urile link-urilor nenaturale și strategiile pe termen scurt și foarte agresive de a crea back-link-uri. Aceste profiluri de link-uri artificiale sunt grav pedepsite de Google (rezultând de obicei din pierderi totale și definitive de trafic). pinguin

Matt Cutts a afirmat că profilurile de link-uri nu ar trebui să ARATE natural, ci să FIE naturale. Desigur, asta este imposibil. O știm tu, noi și Matt Cutts de asemenea. Nimeni nu va trimite un link către site-ul tău dacă acesta nu are deja o autoritate și nu poți avea o autoritate fără back-link-uri. Deci ce poți face ca să ieși din acest cerc vicios și să te aliniezi la standardele impuse de Google Penguin?

În loc să încerci să cumperi link-uri pe alte site-uri, să faci schimb de link-uri cu alții sau să te implici în acțiuni masive de sindicalizare, poți pur și simplu să vorbești cu oamenii. Dacă ai creat un conținut care este cu adevărat atractiv și interesant, poți să îi rogi pe webmasteri să pună un link către conținutul tău pe paginile lor. Dar despre asta vom vorbi mai târziu.

Cum Identifici o Penalizare Penguin?

Spre deosebire de algoritmul Panda, care pedepsește întreg website-ul în cazul unor comportamente nenaturale, Penguin vizează numai cuvinte cheie sau grupuri de cuvinte cheie suspicioase (penalizări la nivel de pagină) pe care tu le vizezi cu link-urile tale. Iată ce trebuie să cauți:

cuvinte de cheie

  • Cuvinte cheie specifice care au înregistrat o scădere dramatică în poziționări. Poți verifica asta cu SemRush din tab-ul New/Lost keywords.
  • Pagini cu cuvinte cheie specifice care au fost de-indexate de motoarele de căutare.
  • Un mesaj de la Google în Google WebMaster Tools care avertizează despre “unnatural linking” (link-uri nenaturale) pe site-ul tău.

Trucuri de Recuperare după o Penalizare Google Penguin:

Vestea bună este că poți să îți revii mai repede după o penalizare Penguin decât după o penalizare Panda. De cele mai multe ori, cea mai bună soluție este să de-indexezi complet paginile cu probleme de pe site-ul tău. Ține minte că nu vei vedea rezultate imediate după recuperarea Penguin. De asemenea, nu te va ajuta deloc să trimiți o cerere de revizuire către Google Webmasters. Trebuie să aștepți până când algoritmul vede el însuși că nu mai există link-uri suspicioase și pagini cu probleme legate de site-ul tău.

Iată ce trebuie să faci ca să îți revii după un update Penguin:

recuperare pinguin

  • Utilizează un instrument dedicat link-urilor (Ahrefs, Open Site Explorer, Google Webmaster Tools etc.) pentru a crea o bază de date cu link-urile tale.
  • Organizează-ți link-urile pe diverse categorii (pentru bloguri, pentru comentarii etc.) 
  • Din păcate, pasul următor este să verifici manual dacă aceste link-uri sunt bune sau nu pentru site-ul tău. Dacă sunt periculoase, trebuie să contactezi webmasterul acelei pagini și să îl rogi să elimine link-ul respectiv.
  • Trebuie să fii politicos dar insistent în acest demers. Unii webmasteri s-ar putea să nu îți răspundă deloc, alții pot alege să te ignore. Indiferent de caz, trebuie să ai dovada faptului că tu chiar ai încercat să elimini aceste link-uri.
  • Dacă ei refuză să îți onoreze rugămintea, poți începe să folosești Google Disavow Tool pentru a dezavua manual link-urile negative. Numai după ce cureți toate aceste link-uri poți trimite o cerere de reconsiderare la Google.
  • Aici urmează partea dificilă. Cererea ta de reconsiderare trebuie să conțină o documentație exhaustivă care să demonstreze că tu chiar ai făcut toate eforturile posibile ca să elimini link-urile negative.

Ce Este Updade-ul Google Hummingbird?

După părerea mea, Hummingbird a fost un update algoritmic care a îmbunătățit semnificativ experiența pe care o avem cu toții pe web. Înainte de el, oamenii puteau găsi rezultate pentru pagini care conțineau exact cuvintele cheie de căutare în conținutul lor. Asta s-a schimbat odată cu Hummingbird. update hummingbird

Acest algoritm este capabil să analizeze fiecare cuvânt de pe o pagină, împreună cu SEMNIFICAȚIA LUI. De exemplu, dacă scriu “Unde pot găsi fani ai computerelor?“, algoritmul va analiza paginile care conțin informații relevante pe acest subiect. Hummingbird a introdus astfel conceptul de căutare conversațională.

Scopul principal este ca paginile care se potrivesc înțelesului să fie mai bine cotate decât paginile care se potrivesc numai cu unele cuvinte. – SearchEngineLand

Ce este Update-ul Google Pigeon?

Un alt update Google, lansat pe 24 iulie 2014, este Pigeon. Acest algoritm nou-nouț a fost conceput ca să ofere informații relevante pentru căutările locale. Cu alte cuvinte, motorul Google este acum capabil să selecteze rezultate bazate pe cuvinte specifice unei arii geografice sau unei localizări. Așadar, dacă ești în căutare de “pantofi ieftini în București“, vei primi site-urile web ale magazinelor de pantofi din București.

Având în vedere că tot mai mulți oameni folosesc Google de pe mobil și caută informații localizate geografic, update-ul Pigeon este foarte util. El a dat naștere, de asemenea, și unui număr mare de oportunități pentru afacerile locale care nici măcar nu visau să se poziționeze mai bine decât marile brand-uri care dominau rezultatele căutărilor.

Ioana Sima

Ioana Sima

Chief Marketing Officer